22% dintre români au restanțe, cei mai mulți la facturi și datorează circa trei venituri lunare
București, 17 noiembrie 2022 – Acumulăm mai multe datorii în 2022, deși economisim la fel ca anul trecut, arată rezultatele celui mai recent studiu național care reflectă atitudinile și obiceiurile românilor în domeniul financiar, realizat de KRUK România împreună cu IRES în luna noiembrie a acestui an.
Am demarat această cercetare într-un context economic special, dificil pentru finanțele personale ale românilor cu credite, dar și a celor care plătesc alimente, utilități și servicii. De aceea, am urmărit să aflăm un barometru al datoriilor și să vedem câți dintre români și le asumă, fiindcă acesta e primul pas spre echilibrarea situației financiare pentru iarna care vine și pentru anul viitor, declară Cosmina Marinescu, CEO KRUK România.
Analiza arată că 22% dintre români au restanțe, majoritatea la plata facturilor (15%), la returnarea împrumuturilor (8%), dar și la rate (7%). Mai mult de jumătate dintre restanțieri datorează cel mult valoarea unui venit lunar iar 16% au deja de plată mai mult de trei venituri lunare. Veniturile insuficiente sau lipsa unei surse de venit dar și aparitia unor probleme de sănătate sunt principalele motive pentru acumularea restanțelor. Doar 20% dintre cei intervievați declară repercusiunile legale ca fiind principalul motiv de plată si puțin sub acest procent ar plăti din obligație morală. Cu toate acestea, aproape toți cei intervievați anul acesta spun că prioritizează plata facturilor la utilități, pe care nu o amână niciodată, în detrimentul cheltuielilor cu sănătatea.
Economisirea nu e, în schimb, o prioritate în 2022, relevă studiul. Jumătate din familiile din România nu fac economii, 44% declară ca au avut datorii – în creștere față de anul trecut, iar 50% că e dificil sau foarte dificil să le achite.
Ca să evităm o spirală a datoriilor, e necesar sa ne evaluăm corect veniturile, să economisim inteligent, să prioritizăm și să limităm cheltuielile până la ceea ce e cu adevărat esențial, să învățăm cum să ne gestionam dările astfel încât să ne asigurăm că scăpăm de stresul generat de ele. În ultimii 15 ani, peste o jumătate de million de români și-au asumat datoriile și le-au plătit integral către KRUK iar valoarea lor s-a reîntors în circuitul financiar. Chiar dacă noi înțelegem orice situație financiară și susținem pas cu pas plata la timp, responsabilitatea e tot a clientului și e foarte important ca acesta să conștientizeze consecințele, completează Liviu Costică, COO KRUK România.
Principalul factor pentru care românii aleg să își achite datoriile la timp este reducerea stresului și doar 12% se tem de repercusiunea propririlor. În schimb, 90% declară că și le asumă și se consideră responsabili personal pentru restanțele acumulate, deși se așteaptă la recompense pentru plata acestora la timp. O treime din respondenții cu restanțe spun că trebuie sa renunțe la cheltuielile de bază în gospodărie ca să poată plăti datoriile, iar 14% chiar la cheltuielile cu sănătatea. Trei sferturi dintre români consideră ca e necesar să acumuleze datorii ca să poată face investiții semnificative pentru familie.
30% dintre români trăiesc doar cu strictul necesar și doar 40% declară că au bani pentru un trai decent. Cu toate acestea, suma medie economisită este în ușoară creștere față de anul trecut, de la 960 de lei la 1125 de lei pe lună. Chiar și asa, numai 40% dintre cei care fac economii pot trăi din fondurile de urgență maximum trei luni. 30% nu își fac astfel de fonduri.
Acelasi procent care ar fi investit anul trecut în afaceri, anul acesta declară că ar ține, mai bine, banii la saltea. Doar 3% ar investi la bursă. Majoritatea (37%) ar depune, în continuare, banii la bancă. A crescut interesul pentru plata creditelor, iar băncile au rămas cea mai sigură variantă de creditare pentru români.
În ce privește prioritizarea plății ratelor, 44% dintre persoanele intervievate declară că, în acest moment, nu mai au astfel de cheltuieli. Dintre cei care declară că au credite, 93% le achită cu prioritate, în creștere cu 9% față de anul trecut.
Crește și numărul celor care declară că au sume de plată către bancă sau IFN, dar și al celor care apelează la acest tip de finanțare în viitor, ceea ce ne determină să susținem nevoia de asumare semnalată de KRUK și să solicităm responsabilizarea suplimentară a celor care contractează credite. Studiul ne arată că aproape o treime din români nu-și planifică bugetul, ceea ce înseamnă că riscul de neplată persistă. O datorie nu dispare, trebuie achitată, ori amiabil, ori cu consecințe legale, adaugă Liviu Fenoghen, Director al Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB).
Comparativ cu anul trecut, a crescut (+12%) numărul românilor care declară ca au avut vreodată credite, ceea ce înseamnă că mai mulți români au accesat anul acesta pentru prima dată această metodă de finanțare; cei mai multi care se împrumută astfel sunt din Transilvania și Banat și au între 46 si 55 de ani. Câștigă teren în 2022 însă serviciul Revolut, în fața conturilor de economii; 80% dintre români declară că nu au cont de economii.
Cercetarea a fost realizată de KRUK România, lider de piață în managementul creanțelor, împreună cu IRES în luna noiembrie a acestui an, pentru a marca “Ziua Fără Datorii” – o inițiativă internațională a Grupului KRUK, derulată pentru al doisprezecelea an consecutiv în data de 17 noiembrie. Rezultatele studiului sunt reprezentative la nivel național, urban/rural, pe populația activă 18-65 ani, într-o marjă de eroare de ±4%.
KRUK, partenerul românilor în managementul datoriilor și educație financiară.
KRUK România este liderul industriei de responsabilitate financiară și management al datoriilor, cu birouri în București și Târgoviște și peste 600 de angajați. Grupul KRUK este cea mai mare companie de colectare din Europa Centrală și de Est, cu operațiuni în Polonia, România, Cehia, Slovacia, Germania, Italia și Spania.